Sub pământ – Under the ground March 17, 2016 – Posted in: 3 ani, 4 ani, 5 ani, 6 ani, 7 ani, dinozauri, furnici, metrou, Pamant, rame, sub Pamant, tevi, Usborne

Processed with Rookie Cam

Am ales de la Usborne încă o carte superbă, până acum nu am dat greș cu nicio carte de la ei, cum mi s-a mai intâmplat cu alte cărți de la editurile românești pe care le-am cumpărat online, fără să pot vedea interiorul și care m-au dezamăgit (de fapt, așa a apărut și ideea acestui blog – să pot prezenta în detaliu cărțile pe care noi le iubim, dar și cele care nu merită să ajungă în bibliotecile noastre).

Când am văzut cartea Under the Ground, am făcut imediat o conexiune cu o amintire din copilăria mea – nu mai știu ce vârsta aveam, dar mă preocupa foarte tare expresia “la capătul pământului”, înțelesesem de la mama că înseamnă undeva departe, voiam să știu dacă cineva a ajuns totuși la capătul pământului și a putut să zică “aici se termină pământul”. Deși mi se părea ceva foarte greu de realizat, eu eram sigura că cineva a găsit capătul pămîntului și mă întrebam dacă a ajuns acolo mergând foarte mult pe jos  sau mergând în jos, spre interiorul lui.
Despre ce este cartea Under the Ground – despre tot ce se poate găsi sub pământ (câte 1-2 pagini cu ilustrații superbe pentru fiecare element). Ce ar găsi sub pământ doi copii dacă ar începe să sape o galerie, pornind din grădina lor:

Processed with Rookie Cam

Rădăcinile plantelor, insecte, râme, mini-regatul furnicilor,

Processed with Rookie Cam

animăluțe care sapă galerii – o cârtiță care sapă după râme suculente, animăluțe care și-au construit un adăpost în care se refugiază de câte ori sunt in pericol – un iepure care se ascunde de o vulpe fioroasă și înfometată, un sistem complex de țevi și conducte cu rol esențial în viețile noastre,
mijloace de transport,

Processed with Rookie Cam

FOSILE,

Processed with Rookie Cam

PEȘTERI întunecate și msterioase, pline de lilieci,
IMG_2912
LAVĂ, MINE în care se muncește din greu în căutarea metalelor prețioase,
Processed with Rookie Cam
Aproape de final este o ilustrație frumoasă cu Pămîntul în secțiune:

Processed with Rookie Cam

Astfel, aflăm răspunsul la întrebarea: Ce crezi că se află sub pământ și unde ai ajunge dacă ai săpa foarte mult?

Processed with Rookie Cam

La final, copiii curioși care  au săpat o galerie pornind din grădina lor și au descoperit toate elementele de mai sus, au ajuns cu galeria lor pînă într-o altă curte, într-un alt capăt al lumii, unde se află alți copii care își pun aceeași întrebare: ce se află sub pământ?

Processed with Rookie Cam

Under de Ground pe care o avem noi este varianta mai subțire și mai economică (a costat doar 29 ron), pentru că există și o variantă mai elaborată, cu pagini cartonate și clapițe pe care copilul le ridică și sub care găsește informații noi, aceea este See Under the Ground.
Eu comand cărțile Usborne pe grupul acesta de Facebook (organizator: Mădălina Marcu).